Fully Responsive Theme
Resize your Browser to see the Effect
Parallax Effect
Scroll and Notice the Header Image

Pasageri-cobai: incidente aviatice in lant

Joaca cu viața pasagerilor

Autoritățile nu au nici o reacție

 

Siguranța zborurilor și a pasagerilor a devenit o problemă pentru companiile aeriene românești, aflate în cădere libera din punct de vedere financiar. În ultimele două săptămâni, compania Carpatiar a avut nu mai puțin de cinci incidente aviatice, trei în România și două în Italia. Acestea au pus în alertă atât Autoritatea Aeronautică Română cât și instituțiile europene care se ocupă de siguranța zborurilor comerciale. Și acestea sunt doar incidentele despre care a aflat presa. Operatorprivat.ro vă prezintă în exclusivitate un șir de incidente, ținute secrete până acum, dintre care unele s-ar fi putut termina tragic pentru pasageri.

Timisoara 1.jpg

Pe 22 martie, un avion Carpatair cu 33 de pasageri la bord, care zbura de la Dusseldorf spre Timişoara, a trebuit să se întoarcă pe aeroportul german din cauza despresurizării cabinei. Cu doar două zile înainte, pe 20 martie, o aeronavă a Carpatair, care trebuia să decoleze de pe Aeroportul Timişoara cu destinaţia Iaşi s-a oprit din rulaj din cauza unei defecţiuni. Înârzierea a fost de două ore și jumătate, însă pasagerii nu au fost informați despre ce problem a fost și cât d gravă.  Câteva ore mai târziu, o altă aeronavă a aceleiaşi companii, care decolase către Bergamo, a făcut cale întoarsă pe Aeroportul din Timişoara din cauză că un geam al copilotului s-a fisurat. Cel mai grav incident al companiei, din acest an, s-a produs pe 2 februarie, anul acesta. 16 persoane au fost rănite şi spitalizate, după ce un avion cu 50 de persoane la bord, aparţinând companiei româneşti Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aeroportul Fiumicino, din Roma, Italia.

carpatair

Un lung șir de antecedente au determinat autoritățile aeronautice să investigheze cauzele acestor incidente, unele la un pas de dezastru. Fie că e vroba de erori de pilotaj sau de defecțiuni tehnice, mai mulți experți în aviație consideră că o cauză principală poate fi situașia financiară a companiei. Aceasta a concediat peste 200 de persoane în ultimul an, dintre care și mecanici și personal de pe tehnic și întreținere. Toto dificultățile financiare au însemnat închiderea a 25 de destinații pe aeroporturi din Europa, dintr-un total de 37 de stații. La sediul companiei, la Timișoara, școala de zbor, dormitoarele, cantina și serviciul de catering au fost închise, după ce Carpatair nu a achitat datoriile pentru chiria spațiilor către Aeroportul Timișoara de aproape trei ani. Probleme cu datoriile există și la leasingul a cel puțin trei aeronave achiziționate de către companie. La sfârșitul lunii martie, Nicolae Petrov, directorul general al Carpatair, a fost în audiență la ministrul transporturilor, Relu Fenechiu, pentru a-i cere ajutor în redresarea companiei și păsuirea datoriilor. Petrov s-a dus la ministru însoțit de ambasadorul Elveției, țara unde se află acționarii principali. De altfel, în ultima perioadă, Petrov a zburat de mai multe ori în Elveția, pentru a se întâlni cu acționarii Carpatair spre a găsi soluții să evite un coplas financiar și închiderea companiei.

 

Pasagerii, cobai fără voie

Din informatii publice, pe portalul “ The Aviation Herald”, compania timișoreană apare cu numai puțin de 12 incidente, din anul 2008 până în prezent. Acestea sunt însă cele făcute publice, la presiunea mass-media și a pasagerilor. Există însă un număr de incidente și accidente care nu au fost făcute publice până acum. Astfel, pe  28 februarie 2009 un avion Saab 2000, a aterizat forțat pe Aeroportul Traian Vuia din Timişoara, după ce trenul de aterizare față nu s-a deschis.  În seara zilei de 21 aprilie 2008, aeronava BAE 146 a intrat, la aterizare, în acvaplanare, în timpul unui viraj pe pista Aeroportului Henri Coandă din Bucureşti . Aeronava era programată să efec¬tueze cursa Timişoara-Bucureşti şi urma să aterizeze pe Aeroportul “Henri Coandă” la ora 16:40. A fost anunţată o escală la Craiova, avionul urmând să aterizeze după ora 18 la Otopeni. Iniţial, avionul a aterizat normal, iar când a făcut următorul viraj s-a întors şi a intrat cu trenul principal pe iarbă, dar nu pe pistă, ci pe calea de rulare. La bordul avionului se aflau 67 de pasageri şi membrii echipajului. Aeronava BAE-146, aparţinea companiei Romavia, şi era închiriată către operatorul Carpatair. Evenimentul a fost calificat drept “accident aviatic”, având în vedere avariile avionului. Avionul era asigurat la „Astra“ pentru 4,2 milioane de dolari. Nici un pasager sau membru al echipajului nu a fost rănit.

carpatair italia

În 5 decembrie 2006, un avion SAAB 2000, acelaşi avion implicat în aterizarea forțată de la Timișoara, aparţinând companiei Carpatair, a lovit un cal în timpul decolării pe aeroportul Bacău, din cauza ceţii. Niciunul dintre cei 10 pasageri aflaţi la bord nu a fost rănit, iar aeronava a aterizat apoi la Timişoara. Avionul având destinaţia Roma, cu escală la Timişoara, a decolat la ora 6,47 de pe aeroportul din Bacău. Imediat ce s-a desprins de la sol, pilotul a raportat turnului de control că în timpul manevrelor a văzut o haită de câini şi a lovit unul dintre ei.

La 5 mai 2009, un avion al Carpatair a aterizat de urgență la Timișoara, la 20 de minute după ce decolase de pe același aeroport. 48 de pasageri care mergeau spre Iași s-au speriat de moarte, după ce echipajul i-a anunțat că se vor întoarce din cauza unor probleme tehnice. Unul dintre capacele motorului din dreapta al aeronavei s-a desprins, au declarat reprezentanții companiei aeriene, cel mai probabil pentru că nu fusese bine prins.

Fiumicino Italia.jpg

La Cluj au existat două incidente în care tot din lipsă de bani, viața pasagerilor ar fi putut fi pusă în pericol. În 15 și 17 octombrie 2011, piloţii companiei Carpatair au încercat, sâmbătă şi luni, să decoleze cu avioanele fără să efectueze operaţiunea de degivrare, adică de curăţare a gheţii depuse pe fuzelaj şi aripi. Conducerea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca a sesizat Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), iar directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a declarat că piloţii companiei au pus vieţile pasagerilor în pericol. “Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca va sesiza Autoritatea Aeronautică Română, după ce piloţii companiei Carpatair au încercat, sâmbătă şi luni, să decoleze cu avioanele fără să efectueze operaţiunea de degivrare, adică de curăţare a gheţii de pe fuzelaj şi aripi. Sâmbătă, pilotul a încercat să îndepărteze gheaţa cu o mătură, ceea ce contravine procedurilor aviatice. Au stat cu avionul la sol până a ieşit soarele şi a topit gheaţa. Luni, cursa spre Timişoara trebuia să decoleze la ora 10.30, dar a decolat la 11.49, tot din cauza piloţilor care au refuzat să degivreze aparatul şi l-au ţinut la soare. Prin refuzul de a degivra avioanele se pun în pericol vieţile pasagerilor, iar noi nu permitem decolarea niciunui avion care nu este curăţat de gheaţă. Pasagerii pot depune reclamaţii la Protecţia Consumatorilor”, a spus Ciceo. Potrivit acestuia, operaţiunea de degivrare cu un lichid special costă în jur de 700 – 800 de euro, dar cei de la Carpatair au refuzat să plătească banii. O zi mai târziu, Carpatair își închidea definitiv baza de la Cluj.

La baza principală a companiei, Aeroportul Internațional Timișoara, au avut loc cele mai multe incidente ale Carpatair: 18 în anul 2008, tot 18 in anul 2009, 13 incindente în 2010, 19 în anul 2011 și 11 incidente în anul 2012.

Timisoar2.jpg

Toate acestea, în condițiile în care, cu personal extrem de redus, compania încă operează zboruri interne și internaționale și a trecut auditul de siguranță operațională al Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA). Acum atât instituțiile românești, precum Autoritatea Aeronautică Română, cât și cele internaționale precum IATA, ICAO sau EASA își pun problema retragerii licențelor și a opririi zborurilor companiei Carpatair, tocmai din cauza numărului foarte mare de incidente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>